Ziua de 19 Octombrie a început destul de bine.

O ușoară briză din sud la 6/8 noduri mi-a permis sa ridic toată velatura și cu vânt strâns să înaintez cu 3/4 noduri spre insulele Canare.

Dar acum vânturile nu sunt încă statornice,o ușoară briza din sud a început să își schimbe direcția rotindu-se spre sud vest, exact pe direcția mea de mers.

Așa că am schimbat direcția spre larg. O altă posibilitate ar fi fost să merg spre țărm, idee ce nu-mi convenea din cauza vapoarelor și a bărcilor pescărești, prefer sa fiu noaptea departe de ele.

După ora 12 vântul a început sa se întărească iar dinspre sud vest un front de de nori vineții se îndreptau spre mine. Așa că am redus velatura treptat cu cât vântul s-a întărit.

După ora 4 pm vântul a ajuns la 35 noduri, valurile s-au mărit și Wamm înainta greu bușind în valuri. Dar frontul a trecut după câteva ore.

La ora 8.30 pm am pus pilotul pe modul wind, am aprins cele două lumini roșii ( not under control) și radarul pornit cu garda pusă. Am mâncat un sendviș și m-am culcat.
M-am trezit la ora 11 pm.

Vântul s-a rotit spre nord vest, am schimbat unghiul pilotului cu vânt de mare largă și m- am culcat din nou. La ora 2.30 am a început bălăngneneala, vântul slăbise așa că am ieșit pe punte am derolat focul mare și am strâns focul mic.

Ar fi trebuit să dau drumul și la o terțarolă la randă dar eram prea somnoros. Din nou m-am culcat și am dormit până la 7.40 am. Noaptea asta nu m-a deranjat nici un vapor.

Oceanul este încă montat iar vântul este la 15/17 noduri .